E-iubire.ro: iubire, dragoste, declaratii, prieteni, forum, horoscop

E-iubire.ro
	PSIHOLOGIA SOCIALĂ A DRAGOSTEI Puşi să răspundă la o întrebare cu privire la cel mai important lucru din viaţa lor, cei mai mulţi oameni vor menţiona o relaţie cu cineva apropiat: părinte, frate, fiu, soţ sau soţie,iubit sau iubită...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Dispute şi atestări experimentale Aşadar, conform acestei interpretări, excitarea provocată de orice sursă intensifică sentimenele de dragoste, oferind minţii noastre posibilitatea de a atribui excitarea unui stimul legat de persoana care ne-a stîrnit interesul. Doi psihologi canadieni, Donald Dutton şi Arthur Aron (1974) au invitat studenţi de sex masculin să participe într-un experiment asupra învăţării. Fiecare subiect avea drept partener în experiment o fată frumoasă. După ce o întîlneau pe fată, unora dintre ei li se provoca emoţia de frică, spunînduli-se că vor fi supuşi unor şocuri electrice “destul de dureroase”. Înainte ca experimentul să ia sfîrşit, subiecţii completau un chestionar, “pentru a se obţine informaţii asupra sentimentelor şi reacţiilor lor, întrucît acestea influenţează performanţa în sarcina de învăţare”. Întrebaţi cît de mult o plac pe fată şi în ce măsură ar vrea să o mai întlnească, subiecţii care credeau că vor primi şocuri electrice au manifestat mai multă atracţie faţă de ea. Cei doi autori au încercat să-şi verifice ipoteza şi într-un experiment de teren. Ei au ales ca loc de desfăşurare a cercetării o punte suspendată în munţi. Puntea avea lungimea de 150 de metri şi atîrna deasupra unei prăpastii de 100 de metri, încît oricine o traversa încerca un seniment de frică. Experimentatorii au postat la mijcolul punţii o femeie foarte frumoasă, care cerea bărbaţilor singuri să completeze un scurt chestionar. Cînd terminau, femeia le dădea numele ei şi numrul de telefon, spunîndu-le că o pot suna dacă doresc informaţii suplimentare despre studiu. Jumătate din subiecţi au sunat-o. Dimpotrivă, bărbaţii care întîlneau aceeaşi fată pe un pod foarte solid, care insufla sentimentul de siguranţă, nu au telefonat decît într-o măsură foarte redusă. Experimentatorii au putut concluziona că excitarea cauzată de trecerea punţii fragile a fost atribuită greşit. Kenrick şi Cialdini (1977) s-au opus acestei interpretări. Ei au profitat de faptul că Dutton şi Aron au utilizat în ambele experimente, ca primă sursă de excitare frica. Explicaţia lor pentru faptul că frica intensifică atracţia interpersonală e mult mai simplă: cei ce se află cu noi atunci cînd anticipăm că ni s-ar putea întîmpla ceva rău ne reduc, prin însăşi prezenţa lor, neliniştea. Prezenţa lor este recompensatoare, iar recompensa asociată cu altă persoană amplifică atractivitatea ei. Ipoteza lui Kenrick şi Cialdini nu e nefondată. Totuşi, mecanismul de transfer al excitării funcţionează în relaţiile de dragoste pasională. Gregory White şi colaboratorii săi (1981) au oferit o demonstraţie mai clară în acest sens. Ei au cerut subiecţilor, cu toţii de sex masculin, să alerge pe loc fie două minute, fie 15 secunde. Apoi le-au arătat fotografia unei femei despre care li s-a spus că le va fi parteneră în experiment. Femeia era machiată în aşa fel încît într-o poză arăta foarte atrăgtoare, iar în alta foarte puţin atrăgătoare. Trebuie să ţinem seama că în acest studiu subiecţii bărbaţi nu încearcă nici un sntiment de frică, încît exlicaţia sugerată de Kenrick şi Cialdini (1977) nu poate fi valabilă. Cu toate cestea, excitarea întăreşte răspunsurile emoţionale ale subiecţilor. Cei ce au alergat timp de două minute apreciază femeia frumoasă ca fiind mai frumoasă şi femeia puţin atrăgtoare ca fiind mai puţin atrăgătoare decît cei ce au alergat numai 15 secunde. Autorii demonstrează, aşadar, că excitarea produsă de exerciţiul fizic intensifică reacţia emoţională iniţială a subiecţilor, pozitivă sau negativă, faţă de un membru al sexului opus. Transferul excitării fiziologice de la o experienţă la alta nu se produce întotdeauna. De pildă, nu are loc atunci cînd atribuirea este clară, cînd suntem foarte siguri în legătură cu ceea ce ne-a cauzat excitarea. Dacă, de exemplu, cel ce se îndrăgosteşte de soţia prietenului său la Paris este conştient că starea de surescitare se datorează faptului că se află în oraşul pe care a dorit atît să-l vadă, atracţia faţă de femeie nu va fi amplificată de excitarea produsă de admiraţia pentru Paris. Un alt experiment al lui White demonstrează importanţa clarităţii emoţionale (White şi Knight, 1984). Din nou, se cere subiecţilor să alerge în loc două minute sau 15 secunde. Apoi ei au posibilitatea să urmărească pe un monitor imaginea unei femei frumoase despre care li se spune că o vor întîlni în cadrul experimentului. Jumătate din subiecţi privesc aceste imagini în camera în care au făcut exerciţiul fizic. Alături de monitor, la vedere, experimentatorii au lăsat un aparat pentru măsurarea tensiunii şi o coardă. Ceilalţi subiecţi sunt puşi să urmărească imaginile în altă cameră, unde lipseşte şi coarda şi tensiometrul. Aşa cum anticipaseră autorii, exerciţiul fizic mai îndelungat amplifică atracţia în cazul subiecţilor din grupul al II-lea: pentru ei, cauza excitării iniţiale nu este clară, încît se produce transferul excitării. Dacă acceptăm ideea că transferul excitării este cheia înţelegerii dragostei pasionale, ne rămîne să explicăm dăinuirea în timp a dragostei. Ideile lui Zillmann şi teoria lui Hatfield şi Berscheid nu dau seama satisfăcător de dimensiuna temporală. Dragostea psională intensă poate dura ani în şir sau chiar toată viaţa. Sharon Brehm (1988) a emis, cu privire la aceasta, o ipoteză bazată pe ideea de incertitudine. Ipoteza ei valorifică şi cercetările asupra excitării fiziologice: potrivit cercetătorei americane, dacă angajamentul persoanei iubite rămîne întotdeauna nesigur, nici cîştigat pe deplin, nici pierdut, excitarea este în mod constant redeclanşată. În aceste condiţii, pasiunea nu se stinge decît cu mare dificultate.

	Copyright © 2006 e-iubire . Toate drepturile rezervate: Realizat de ExpressDesign :