|
- - - - - - - - - - - - - - - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
De la atracția
interpersonală la dragoste
Puși
să
răspundă
la o întrebare cu privire la
cel mai important lucru din viața
lor, ceimai mulți
oameni vor menționa
o relație
cu cineva apropiat: părinte,
frate, fiu, soț
sau soție,iubit
sau iubită.
Începînd din anii 70, în psihologia socială
s-a dezvoltat domeniul relațiilor
intime, în care sunt abordate în special relațiile
apropiate dintre doi adulți
ce implică
atașament
emoțional
și
dependență
reciprocă.
Simpson și
colaboratorii săi
(1986) au publicat date care indică,
cel puțin
pentru socieatea americană,
creșterea
importanței
iubirii. În 1967, la întrebarea V-ați
căsători
cu cineva care are toate calitățile,
dar pe care nu-l iubiți?,
65% din bărbații
chestionați
au răspuns
negativ. Femeile au dat acest tip de răspuns
în proporție
de numai 24%. În 1980, 80% din subiecți,
atît bărbați
cît și
femei, au răspuns
că
nu s-ar căsători
cu cineva de care nu sunt îndrăgostiți.
Psihologii sociali nu s-au lăsat
impresionați
de muțimea
definițiilor
dragostei, pe care le oferă
literatura sau cinematografia
și
au căutat
să
stabilească
tendințele
comportamentale și
cognitive proprii stării
de a fi îndrăgostit.
S-a arătat
astfel, că îndrăgostiții
se gîndesc în mod constant la persoana iubită,
doresc să
petreacă
cît mai mult timp cu ea
și
adesea îi supraestimază
calitățile.
Dragostea înseamnă
dorința
de izolare cu persoana iubită și
excluderea altor prieteni. Ea este percepută
ca o emoție
intensă,
asupra căreia
individul nu are control.
Din punct de vedere psihologic, drumul de la atracția
interpersonală
la dragoste este foarte lung. Putem
extrapola principiile din domeniul atracției
interpersonale la dragoste? Ce este, de fapt, dragostea? Este ea
calitativ diferită
de atracție?
Pentru a desemna dragostea, folosim în limbajul comn o mulțime
de termeni: iubire, pasiune, prietenie, atracție
sexuală,
dragoste platonică,
etc. Se pot stabili distincții
între aceste sentimente? Din pricina ambiguității
terminologice, ca și
din pricina faptului că
dragostea a fost privită
întotdeaun ca ceva miraculos,
căruia
nu ne putem sustrage, pe care nu-l putem pătrunde
rațional,
acest fenomen n-a putut fi studiat în laborator decît cu mari
dificultăți.
Multe cercetări
au folosit chestionarul și
interviul.
În 1970, Zick Rubin a construit chestionare în încercarea de a
demonstra că dragostea e diferită
de prietenie ori de simpla atracție
interpersonală. Iată
cîțiva itemi folosiți
de cercetătorul american:
1. Această persoană
e una din cele mai simpatice persoane pe care le cunosc.
2. Această persoană
e genul care mi-ar place mie însumi să
fiu.
3. Am mare încredere în puterea de judecată
a acestei persoane.
4. Cred că pot să
am încredere în această
persoană cu privire la absolut
orice.
5. I-aș ierta acestei persoane
absolut orice.
6. Aș face orice pentru această
persoană.
Rubin le cerea subiecților săi
să răspundă
pe scale de la 1 la 10, avînd în minte un bun prieten ori
partenerul lor într-o relație de
dragoste. S-a putut demonstra astfel, că
pe primii trei itemi scorurile sunt mai mari atunci cînd
subiecții se gîndesc la un
prieten, iar pe ultimii trei se înregistrează
scoruri mari cînd se evaluează
partenerul ori partenera. Așadar,
avem tendința de a descrie pe
cei de care suntem îndrăgostiți
în termenii itemilor 4-6. Pe baza acestor răspunsuri,
Rubin a dezvoltat o scală a
atracției
și una a dragostei, susținînd
că acestea sunt relații
de tip diferit. El a argumentat această
poziție
și experimental, stabilind
diferențe comportamentale între
atracție
și dragoste. Astfel, a invitat
în laborator cupluri de sudenți
ale căror relații
fuseseră idenificate, pe baza
chestionarelor, ca fiind foarte slabe sau foarte puternice. În
timp ce cuplurile așteptau să
intre în laborator, eperimentatorul măsura
atent, din dosul unui perete-oglindă,
timpul cît se priveau în ochi. Concluziile lui Rubin arată
că diadele îndrăgostite
petrec mai mult timp privindu-se în ochi.
|
